“Prima Casa” poate deveni un program mai flexibil


Comisia Buget-Finante din Senat a aprobat cu unanimitate de voturi un amendament important la Ordonanta de Urgenta privind masurile de implemetare a programului Prima Casa. Prin acest amendament propus de senatorul PSD Sorin Bota, cei care au achizitionat o locuinta prin programul Prima Casa si se afla in imposibilitatea de a-si mai achita ratele, vor putea sa-si vanda locuinta chiar inainte de expirarea termenului de 5 ani de la cumparare. Pentru acesta, insa, este nevoie de un aviz de la Ministerul Finantelor.

Aceasta posibilitate a fost respinsa initial pentru a evita speculatiile pe piata imobiliara. Aceste speculatii ar putea duce la situatii in care preturile aceleiasi case sa varieze foarte mult de la un an la altul.

Totusi, amendamentul a avut o motivatie solida, anume aceea de a scuti Statul de munca suplimentara in cazul in care ar trebui sa execute contractele in cauza din programul “Prima Casa”. Daca proprietarul este in drept sa-si vanda locuinta, nemaiputand sa-si achite ratele, atunci Statul isi recupereaza banii pentru garantie fara alte complicatii.

O alta idee care ar putea fi pusa in practica prin Programul Prima Casa este si includerea in program a creditelor deja in derulare, prin intermediul refinantarii. Refinantarea creditelor contractate anterior este deocamdata exclusa, conform prevederii legale ca beneficiarii sa nu aiba un alt credit ipotecar in derulare.

1 Comment(s)

  1. Comentariu de florin on 8 aprilie 2012 6:21

    da,suntem foarte multi tineri care asteptam refinantare la programul “prima casa”;asteptam……..

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lăsaţi un comentariu


refinantare credit nevoi personale si credit ipotecar is proudly powered by WordPress